destin?

Înapoi acasă. Transilvania mă aşteaptă mereu cu braţele deschise de parcă şi-ar primi un fiu pierdut. Ce sa mai zic de părinţii mei... . Fiecare întoarcere mă pune în faţa unor realităţi supărătoare cel puţin. Sunt din ce în ce mai străin chiar la mine acasă. Totul e trist! O fi de vină biologia? Simt că îmbătrânesc şi o simt în fiecare zi iar sentimentul e uneori insuportabil. Ce diferenţă uriaşă poate fi între 20 si 20 si ceva de ani... Nu credeam că va fi aşa vreodată; când eram mic credeam că timpul stă în loc şi că lumea e împărţită între bunici, oamenii mari şi copii şi că aşa va fi mereu. Mă gândesc cu groază la următorii ani... Nu ştiu dacă o să pot suporta viitorul. Poate ar exista o soluţie care să mă salveze pe o bună bucată de vreme dacă nu pentru totdeauna: IUBIREA!? O fi oare o întâmplare faptul că am primit loc în tren chiar lângă ea după ce am amânat de trei ori călătoria??? Când o să-i mai întâlnesc pe bătrâneii care m-au lăsat singur lângă ea? Le voi putea mulţumi vreodată, aşa cum îmi doresc, pentru gestul lor? Cât de frumoşi au fost... cum au înţeles ei că trebuie să se retragă la apariţia mea, căci până atunci era doar cu ei, cât respect pentru tinereţe, pentru iubire, pentru viaţă!

ultima zi acolo

Sambata dimineata. Imi suna alarma la telefon dar pentru prima oara nu stiu de ce si nici macar unde sunt si ce trebuie sa fac. Ma uit la ceas 06:30! Da imi amintesc ... trebuie sa merg la serviciu. Ca niciodata am pus telefonul sa sune mai tarziu, de regula il puneam la 6 trecute fix si mai stateam in pat pana pe la jumate facandu-mi curaj sa infrunt raceala diminetii. De data asta nu ma grabesc... E ultima oara cand merg la serviciul asta asa ca nici nu m-as mai duce. Sunt deja intarziat dar ii mai pasa cuiva? Ajung si la metrou, care evident tocmai plecase. Astept pe urmatorul ca ziceam ca nu e graba. A venit. Ma urc in ultimul vagon sa schimb la victoriei, arunc o privire in jurul meu si observ o fatuca draguta care citea. Pana acum nu am reusit sa ii inteleg pe cei ce merg cu metrou autobuz sau ma rog cu altceva cum pot citi dar asta va fi un subiect separat. Ma apropiu de ea si ma chinui sa vad ce citeste. Surpriza, Evanghelia dupa Matei! Nu-mi venea sa cred! Mai citeste cineva imbracat in blugi astfel de carti? La metrou??? Parea foarte concentrata la lectura, daca se poate numi asa iar la victoriei tusti din vagon! Nu am mai vazut-o... Eu mi-am vazut de drum, la fel de linistit, gandindu-ma la aroganta ateista pe care am simtit-o in episodul asta.
Am iesit de la metrou, am luat-o pe jos si am pierdut toate gandurile despre evanghelii si fatuce. Viitorul nu ma interesa, parca eram in ultima zi de scoala si venea vacanta. Imi placea sentimentul.

samuraiul porneste la drum

Se poarta blogul! Asa ca iata-ma si pe mine aventurandu-ma printre pixeli. Pana acum eram doar cititor de bloguri si comentator dar acum... pazea! Sunt in prima linie! Nu stiu cat de reusite vor fi postarile mele cine o sa le citeasca dar na ... nu puteam fi ultimul de pe planeta fara blog. Si daca nu il va citi nimeni nu va fi nici o problema va fi un jurnal atunci. Adevarul e sunt un pic sceptic, cu privire la ceea ce fac dar v-am zis trebuie sa ies din intuneric si sa-i intalnesc pe ceilalti ronini. Va fi un fel de terapie cum cred ca e pentru multi altii de pe aici de prin codrii internetului care vorba aia e plin de partizani! Talentul ma cam chinuie ce-i drept si nu pot sa scriu pagini despre nimic cum fac altii da promit ca o sa incerc ceva! Niciodata nu stii de unde sare iepurele asa ca... pornesc la drum!