Singurătate

Singurătate. Un cuvânt îngrozitor pentru unii şi unul liniştitor pentru alţii. Depinde doar cine o vede şi o simte. Poate fi un refugiu sau o abandonare, poate fi un mod de viaţă sau poate fi un iad.Singurătatea poate fi aceeaşi peste tot? Nu cred. Una e singurătatea într-un oraş mare şi alta într-un oraş mic. Imaginează-ţi toată forfota de pe nişte străzi aglomerate toată mulţimea de oameni care se deplasează în toate direcţiile şi care nici măcar nu te văd. Trec pe lângă tine îi auzi cum râd, vezi zâmbete, feţe încruntate, îi auzi vorbind la telefon. Imaginează-ţi că te opreşti în mijlocul lor. Crezi că te vor vedea? Dacă pentru tine aproape că s-a oprit timpul, pentru ei tu nu exişti!, Într-o mare de oameni să nu te întrebe nimeni “ce mai faci” mi se pare a fi una din cele mai grele singurătăţi. Apoi mai e singurătatea vârstei. După ce realizezi că nu eşti nemuritor şi ai pus temelia vieţii tale, e foarte greu greu să mai schimbi lucrurile. Rămâi prins în ceea ce ai clădit şi rămâi legat de cei cu care ai clădit. Mai e şi singuratatea în dragoste. La fel de dureroasă poate sfâşietoare. Apare nu atunci când eşti singur ci atunci când iubeşti doar tu. Însă singurătatea asta are remediu. Tot în iubire!